Nu renunt... nu azi.

M-am saturat sa alerg dupa fericire.
M-am saturat sa alerg dupa implinire.
M-am saturat sa alerg dupa liniste.
M-am saturat sa alerg, sa te caut pentru a te gasi pe tine – oricine ai fi.
Adevarat ca m-am schimbat, stiu ca am invatat sa fiu un om mai bun, am invatat sa ma bucur de lucruri marunte din viata, spunandu-mi ca numai asa, constientizand ceea ce iti ofera chestiile mici este mai greu de obtinut decat o fericire superficiala, usor de atins de oricine. Dar zau ca fara tine eu nu sunt completa, mereu lipseste sentimentul de satisfactie, orice simtindu-l a fi facut in van.
Unde te ascunzi? De ce te feresti de privirea mea? Sau poate asa ne e destinat, sa nu te gasesc eu, ci tu sa ma gasesti pe mine... merit oare eu atat de mult? O astfel de surpriza... asa de frumoasa?
Sunt zile cand sunt capabila sa te descriu, dar mereu acel portret este un barbat pierdut intr-o ceata densa, este parca o schita proasta, creionata de un artist nepriceput. Nu, nu inseamna ca nu te stiu, poate doar ca nu te cunosc...inca.
Arata-te !
Arata-mi viata la infinit, trairi de nebanuit si dragoste nebuna !
Dar ai dreptate, trebuie sa am rabdare, altfel cum as putea sa pretuiesc cu adevarat viata in doi?
In alte zile, am impresia ca stiu perfect cine esti, apoi te schimb(i)....E bine sau rau inca nu pot sa spun, dar sper ca intr-o zi voi afla...ce e viata fara speranta? Unde e puterea de a merge mai departe fara speranta?
Spune-mi... Tu cauti? Tu mai speri?