Tranzitie

Sunt plecata intr-o excursie...departe... nu vreau sa aud de tine, de nebunia ta si nici macar nu vreau sa am vreun flash cu tine....efectiv vreau sa traiesc cateva zile ca si cum n-ai exista in gandurile mele, in viata mea, in sufletul meu.
Sunt plecata inr-o tara fara nume...cu un peisaj mirific si cocktail-uri colorate. Cu prieteni buni si rasete multe, cu luminile stradale aratandu-mi cate o poveste, mai trista, mai frumoasa, mai amuzanta, mai tragica, oricum ar fi...Cu briose si cafele in dimineti calduroase, cu plimbari pe lac sau pe strazi dubioase.
Sunt plecata de cateva zile, dar vreau sa raman mai mult timp, inca nu mi-am rezervat bilet pentru a ma intoarce... de fapt, nici nu vreau sa ma mai intorc. Unde sa vin inapoi? E prea multa ceata langa tine si mi-e frig...apoi se lasa seara, pe bune, de ceva vreme, seara se lasa tot mai devreme acolo...doar stii ca mi-e frica de intuneric, zau, n-are sens sa ne reintalnim.
Sunt plecata si ma bucur ca am avut curaj sa plec ... cine stie de cate lucruri ma privam daca nu ma riscam sa incerc lumea, asa de una singura...s-a meritat din plin! Inca se merita...nu chiar in fiecare zi, dar constant traiesc, vad, gust, simt, cunosc nou-ul. Fiecare clipire, e o fotografie demna de o galerie de arta...DA! Atat de frumos e!
Sunt plecata si vreau sa schimb tot...cred ca voi incepe cu parul...am auzit ca te simti alta femeie daca iti schimbi look-ul. Imi schimb si adresa si apoi, daca am noroc, imi schimb si semnatura.
Nu-mi scrie, inca nu m-am stabilit.

?

Si cat oare o sa mai dureze? Lupta asta.
Cat oare o sa ne mai chinuim sa ne dam seama ce conteaza?
Lupta interioara e cea mai grea de purtat. Macar in lupta fizica ai numai pe de o parte de decis, cum sa lovesti sa-l doara mai tare, sa-l dobori mai repede. In luptele interioare te confrunti cu ambele talere ale balantei. E bine sau rau? Se merita sau nu? Si nu ma intelege gresit, nu ca a bate sau ucide pe cineva ar fi doar bine sau clar s-ar merita, ci spun doar ca esti in pozitia aia comandat sau voit, dar stii cu siguranta cum vrei sa actionezi. Cu sufletul, constiinta...e mai greu. Inevitabil te vei regasi in doua personalitati. Asta daca esti om, daca nu ai uitat inca de adevaratele valori din viata asta si nu functionezi robotic, fara cap. Daca stii sa apreciezi fiintele din jurul tau si-ti pasa. Altfel, doar faci umbra pamantului degeaba. Esti gol pe dinauntru. Esti fantoma.
Ce vrem de fapt? De ce anume avem nevoie? E normal sa avem nevoie sau e normal sa daruim fara sa ne asteptam sa primim ceva inapoi?
Cred ca raspunsul e undeva la mijloc. Nu prea am intalnit persoane asa altruiste...poate exista...daca exista, ei sunt idolii mei. Pana acum cunosc doar oameni care poate ca ofera de multe ori caldura, intelegere, imbratisari, cadouri, sfaturi, fara sa vrea nimic la momentul respectiv, dar pun pariu ca la un moment dat isi arata si cealalta fata si nu ma refer aici la un repros, la "scos ochii"....nu....ma refer la dorinta aceea de feedback, doar asa, sa vada si ei ca, macar putin, conteaza in viata respectivei/respectivului. Oricum s-ar arata aceasta apreciere si orice forma ar luat, cat de mica.
Cand o sa aflam? Cand o sa ia sfarsit sirul de intrebari? Niciodata vei spune. Da, poate, traim prin cunoastere. Intreaba caci altfel mori prost. Dar frate, am obosit sa tot intreb...nu neaparat la propriu, cateodata vorbesc cu mine, singura, sau vorbesc asa...cu cineva, cu aerul poate, sau divinitatea...daca ea exista...exista?
Si doamne cate arme am schimbat. Noi toti. Le-am incercat pe toate....poate poate ne gasim si noi Excalibur-ul...haha...povesti de adormit copiii...cateodata ne mai multumim si cu un ciob, sau o bucata de metal ruginita, buna atata cat sa zgaraie un pic. Ce trist. Ce egoist.
Vreau! Mi-as dori! Oare cum ar fi? Dar fa ceva...nu te mai lasa purtat de vise, ganduri. Dar cand sa faci? Ca esti preocupat sa te construiesti, sa te definesti... Oare asta sa fie calea? Raspunsul...rabdarea?
Cat mai am de asteptat? Sa astept? Sau sa fiu viteaza? Dar toti eroii au murit...nu vreau sa mor, stiind ca poate nici n-am dus pana la capat lupta...macar sa mor atunci, cu un raspuns in cap....ceva concret si bine definit..gen...a fost asa...pentru ca...
E ora 2. Maine incepe iarasi lupta. E cu program...zilnic. Esti pregatit?

Juraminte - ziua 1

Cacao cu lapte si gem cu unt pe paine. Asa a inceput ziua aia.
Da, micul dejun al copilariei.
Daca-mi spunea cineva ca o sa fie chiar copilaria vietii mele alaturi de tine, puteam sa-i raspund fatis si plin de siguranta ca n-are decat sa se minta singur, caci la momentul acela, n-aveam de gand sa mi te fac sotie. Ca sa fiu sincer, nu puteam concepe un gand de genul asta, eram prea tanar imi ziceam, mai aveam de trait , de simtit, de mirosit... necunoscute.
Apoi ai sunat tu. Iti trebuiau cursurile de la teoria dramei. Cat de bine-mi pare ca ai pierdut tramvaiul si n-ai putut ajunge la facultate... Altfel, cum as mai fi fost acum sotul muzei?
Da, esti muza mea, caci zi de zi, ma inspiri, ma faci un om mai bun, zambetul meu apare din cauza ta.
Se spune ca din fericire nu ies opere originale, spectaculoase. I say, fuck this shit.
Ei nu te-au cunoscut pe tine, nu stiu ca daca te privesc o data randurile curg, nu stiu ca daca te sarut o data muzica suna frenetic in mintea mea, nu stiu ca daca fac dragoste o data cu tine, tot ce traim atunci e film premiat la Cannes...cel putin.

Scorpia

Te-am vrut. Te-am cucerit!
Te-am avut. M-ai plictisit!
Da...eram tanara, eram plina de viata, eram cantec in trup tanar. Eram insetata sa cunosc, sa descopar, sa stiu mai mult, sa aud mai mult, sa vad mai mult si ce am facut?
Te-am pierdut.
Da...am fost cruda cu tine, cu noi, dar la urma urmei, ce eram noi? Confort? Monotonie? Daca stau bine sa ma gandesc, inca din ziua cand mirosea a iarna, noi doi eram trecut.
Nu am venit sa te am inapoi, nu am venit sa-ti cer iubirea, dar iertarea o vreau, o vreau macar pentru zilele cand TU luminai pentru mine si nu soarele, o vreau pentru zambetul pe care mi-l daruiai, o vreau pentru ca stiu ca am contat, unul pentru celalalt.
Da...sunt femeie. Iar o femeie nu este plictisita, cel putin nu una ca mine. Am plecat de langa tine cand mi-am dat seama ca stau pe loc. Mai bine asa, aveai sa-mi tai aripile incet incet, oprindu-ma din drumul meu.
De ce ma intampini asa? Reticenta nu isi are locul. Ma intorc cu bratele deschise, sa strang puternic la piept un vechi prieten. Caut acum confort, caut liniste, caut familie. Poti sa ma condamni? Chiar poti sa fii asa de egoist?
Refuz sa cred. EU te cunosc atat de bine, poate cel mai bine. Primeste-ma in casa, hai la masa, bem o cafea... ce mai faci?

Chris Spheeris - Eros