Te-am avut. M-ai plictisit!
Da...eram tanara, eram plina de viata, eram cantec in trup tanar. Eram insetata sa cunosc, sa descopar, sa stiu mai mult, sa aud mai mult, sa vad mai mult si ce am facut?
Te-am pierdut.
Da...am fost cruda cu tine, cu noi, dar la urma urmei, ce eram noi? Confort? Monotonie? Daca stau bine sa ma gandesc, inca din ziua cand mirosea a iarna, noi doi eram trecut.
Nu am venit sa te am inapoi, nu am venit sa-ti cer iubirea, dar iertarea o vreau, o vreau macar pentru zilele cand TU luminai pentru mine si nu soarele, o vreau pentru zambetul pe care mi-l daruiai, o vreau pentru ca stiu ca am contat, unul pentru celalalt.
Da...sunt femeie. Iar o femeie nu este plictisita, cel putin nu una ca mine. Am plecat de langa tine cand mi-am dat seama ca stau pe loc. Mai bine asa, aveai sa-mi tai aripile incet incet, oprindu-ma din drumul meu.
De ce ma intampini asa? Reticenta nu isi are locul. Ma intorc cu bratele deschise, sa strang puternic la piept un vechi prieten. Caut acum confort, caut liniste, caut familie. Poti sa ma condamni? Chiar poti sa fii asa de egoist?
Refuz sa cred. EU te cunosc atat de bine, poate cel mai bine. Primeste-ma in casa, hai la masa, bem o cafea... ce mai faci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu