Cat oare o sa ne mai chinuim sa ne dam seama ce conteaza?
Lupta interioara e cea mai grea de purtat. Macar in lupta fizica ai numai pe de o parte de decis, cum sa lovesti sa-l doara mai tare, sa-l dobori mai repede. In luptele interioare te confrunti cu ambele talere ale balantei. E bine sau rau? Se merita sau nu? Si nu ma intelege gresit, nu ca a bate sau ucide pe cineva ar fi doar bine sau clar s-ar merita, ci spun doar ca esti in pozitia aia comandat sau voit, dar stii cu siguranta cum vrei sa actionezi. Cu sufletul, constiinta...e mai greu. Inevitabil te vei regasi in doua personalitati. Asta daca esti om, daca nu ai uitat inca de adevaratele valori din viata asta si nu functionezi robotic, fara cap. Daca stii sa apreciezi fiintele din jurul tau si-ti pasa. Altfel, doar faci umbra pamantului degeaba. Esti gol pe dinauntru. Esti fantoma.
Ce vrem de fapt? De ce anume avem nevoie? E normal sa avem nevoie sau e normal sa daruim fara sa ne asteptam sa primim ceva inapoi?
Cred ca raspunsul e undeva la mijloc. Nu prea am intalnit persoane asa altruiste...poate exista...daca exista, ei sunt idolii mei. Pana acum cunosc doar oameni care poate ca ofera de multe ori caldura, intelegere, imbratisari, cadouri, sfaturi, fara sa vrea nimic la momentul respectiv, dar pun pariu ca la un moment dat isi arata si cealalta fata si nu ma refer aici la un repros, la "scos ochii"....nu....ma refer la dorinta aceea de feedback, doar asa, sa vada si ei ca, macar putin, conteaza in viata respectivei/respectivului. Oricum s-ar arata aceasta apreciere si orice forma ar luat, cat de mica.
Cand o sa aflam? Cand o sa ia sfarsit sirul de intrebari? Niciodata vei spune. Da, poate, traim prin cunoastere. Intreaba caci altfel mori prost. Dar frate, am obosit sa tot intreb...nu neaparat la propriu, cateodata vorbesc cu mine, singura, sau vorbesc asa...cu cineva, cu aerul poate, sau divinitatea...daca ea exista...exista?
Si doamne cate arme am schimbat. Noi toti. Le-am incercat pe toate....poate poate ne gasim si noi Excalibur-ul...haha...povesti de adormit copiii...cateodata ne mai multumim si cu un ciob, sau o bucata de metal ruginita, buna atata cat sa zgaraie un pic. Ce trist. Ce egoist.
Vreau! Mi-as dori! Oare cum ar fi? Dar fa ceva...nu te mai lasa purtat de vise, ganduri. Dar cand sa faci? Ca esti preocupat sa te construiesti, sa te definesti... Oare asta sa fie calea? Raspunsul...rabdarea?
Cat mai am de asteptat? Sa astept? Sau sa fiu viteaza? Dar toti eroii au murit...nu vreau sa mor, stiind ca poate nici n-am dus pana la capat lupta...macar sa mor atunci, cu un raspuns in cap....ceva concret si bine definit..gen...a fost asa...pentru ca...
E ora 2. Maine incepe iarasi lupta. E cu program...zilnic. Esti pregatit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu