Nu pot sa cred ca ceea ce traiesc azi este pura realitate.
Nu, nu este vis, nu este film, nu este o poveste si nici o barfa la cafeaua cu fetele.
Este viata mea, dimineata mea, omul meu, sarutul nostru, iubirea ce mi-o poarta si i-o port.
Atata vreme mi-am imaginat cu toate detaliile cum avea sa fie cand in sfarsit te voi fi gasit. Si acum, cand chiar se intampla, nu e deloc asa cum am visat, e de 10 ori mai bine, mai placut, mai sigur, mai ca tine asa.
Te cunosc de multa vreme , mi-ai zambit de multe ori, te-am evitat si in acelasi timp am incercat sa te intalnesc "accidental".
Ciudata trebuie sa fie viata si nu incerc sa o inteleg, nu vreau sa inteleg "intamplarea" sau "destinul", sunt doar bucuroasa ca asa mi-a fost dat mie.
Asa mi-a scris, asa-mi ducea lipsa. Asa de tare ma iubea.
Pana m-am intors acasa. Fusesem trimis soldat. Imi jurase iubirea, imi jurase asteptarea si fericirea vesnica, o casa si copii. Linistea de dupa razboi.
Am gasit-o in bratele lui, am gasit-o dar de fapt n-am mai gasit-o...pierduta era de mult timp, prea mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu